Recenzie carte

Autor carte: Sorin Cristea 

Editura: Polirom
Colecţia: Collegium. Ştiinţele Educaţiei
Categoria carţii: Pedagogie
ISBN: 978-973-46-1562-9
Anul apariţiei: 2010
Prefaţată de: Ion-Ovidiu Pânişoară
Numarul de pagini: 400
Format: 160 x 235
Sorin Cristea este prof.univ.dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti, unde susţine cursuri de pedagogie generală, managementul clasei de elevi şi inovaţie în învăţământ. A fost deputat în Parlamentul României, Comisia pentru Învăţământ, secretar de stat în Departamentul “Învăţământul Preuniversitar” din cadrul Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei şi director al Departamentului pentru Pregatirea Personalului Didactic al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucuresti. De asemenea, coordonează colecţiile “Idei pedagogice contemporane” şi “Istoria gândirii pedagogice” la Editura Didactică şi Pedagogică. Dintre volumele publicate, amintim Fundamentele pedagogice ale reformei învăţământului (1994), Managementul organizaţiei şcolare (1996; ediţia a II-a, 2003), Dicţionar de pedagogie (2000; ediţia a II-a, 2002), Studii de pedagogie generala (2004; ediţia a II-a, 2009), Teorii ale învăţari – modele de instruire (2005), Curriculum pedagogic (vol. I, coord., 2006; ediţia a II-a, 2008).Lucrarea Fundamentele pedagogiei  elaborate de Sorin Cristea reprezintă un demers de consolidare şi fundamentare, necesar pentru ca pedagogia să evolueze coerent şi armonios. Totodată, lucrarea constituie o provocare epistemologică, dar şi o miză etică mai mult ca orcând necesară într-o epocă în care este pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa ştiinţelor educaţiei.
Lucrarea Fundamentele pedagogiei  are marele merit de a pune alături de rigoarea ştiinţifică şi viziunea comprehesivă asupra fenomenului demersul îndrăzneţ în tratarea aspectelor pe care le studiază.
Autorul se adresează atât practicienilor, cât şi specialiştilor în ştiinţele educaţie, oferind fiecăruia deopotrivă un instrument de analiză şi un construct consistent pentru reflecţia proprie, pentru reconsolidarea şi decantarea informaţiilor.
Lucrarea Fundamentele pedagogiei acoperă o problematică de interes general şi special pentru toţi cei implicaţi în activitatea de cercetare pedagogică şi/sau de formare iniţială şi continuă a personalului didactic, de la toate nivelurile sistemului de învăţământ: profesori, studenţi, elevi, cercetători în domeniul ştiiţelor educaţiei, manageri şcolari, factori de politică a educaţiei.
Lucrarea Fundamentele pedagogiei  este structurată pe trei părţi (I-III) care abordează fundamentele pedagogiei ca teorie generală a educaţiei. Toate au ca obiect de studiu specific educaţia definind şi analizând conceptele de bază ale domeniului.
Prima parte a cărţii se intitulează ,,Statutul ştiinţific al pedagogiei” şi este compusă din capitolele 1-6 (Pedagogia-ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei; Perspective de analiză a pedagogiei ca ştiinţă; Specificul pedagogiei ca ştiinţă socioumană; Evoluţia pedagogiei-de la pedagogie la ştiinţele educaţiei; Pedagogia postmodernă şi Curriculum-paradigmă a pedagogiei postmoderne). Capitolul 1 are ca scop demonstrarea epistemologică şi socială a faptului că pedagogia reprezintă ştiinţa socioumană specializată în studiul educaţiei. Obiectivele specifice rezultate vizează evidenţierea statutului epistemologic al pedagogiei şi prezentarea unor definiţii ale pedagogiei preluate îndeosebi din tratate şi dicţionare de specialitate. Capitolul 2 are ca obiective specifice evidenţierea criteriilor de analiză a pedagogiei şi a educaţiei (în calitate de obiect de cercetare propriu pedagogiei) legitimate epistemologic dintr-o dublă perspectivă, istorică şi logistică. Demersul întreprins conduce la identificarea principalelor paradigme şi axiome ale pedagogiei/educaţiei. Capitolul 3 are ca obiectiv să evidenţieze specificul pedagogiei ca ştiinţă socioumană. El poate fi demonstrate prin îndeplinirea următoarelor trei condiţii epistemologice: un obiect de studio specific; o metodologie de cercetare ştiinţifică; o normativitate specifică. Capitolul 4 analizează consecinţele procesului complex de trecere de la pedagogie la ştiinţele educaţiei, prin evidenţierea: premiselor istorice ale evoluţiei pedagogiei; mizei clasificării ştiinţelor educaţiei pe baza unor criterii riguroase, validate epistemic; metodelor de clasificare afirmate deja în literature de specialitate; necesităţii avansării unui nou model de clasificare în consens cu cerinţele paradigmei curriculumului; importanţei ştiinţelor fundamentale ale educaţiei, aflate la baza tuturor celorlalte ştiinţe ale educaţiei, afirmate sau pe cale de afirmare la nivelul comunităţii pedagogice. Capitolul 5 analizează pedagogia postmodernă ca un nou model de abordare a educaţiei şi a instruirii, raportat la: anumite repere istorice; educaţia postmodernă în context cultural; cunoaşterea în pedagogie; modele ale educaţiei posmoderne. Capitolul 6 analizează curriculumul în calitate de paradigmă a pedagogiei postmoderne. Este evidenţiată contribuţia curriculumului raţional şi a curriculumului procesual la iniţierea şi aplicarea demersului specific pedagogiei posmoderne la nivel de politică a educaţiei. Reconceptualizarea curriculumului în context social postmodern este prezentată din perspective deconstrucţiei şi a reconstrucţiei reflectate şi la nivelul evoluţiei ştiinţelor educaţiei posmoderne. În concluzie cele 6 capitole analizează statutul epistemologic al pedagogiei ca ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei. Perspectiva istorică şi axiomatică propusă evidenţiază valoarea paradigmei curriculumului în contextul pedagogiei postmoderne care confirmă poziţia centrală a fundamentelor pedagogiei (în calitate de teorie generală a educaţiei) în contextual ştiinţei educaţiei, clasificate şi analizate pe criterii epistemologice riguroase.
Partea a doua a cărţii se intitulează ,,Concepte pedagogice fundamentale” şi este compusă din capitolele 7-14 (Definirea şi analiza conceptului pedagogic de educaţie; Finalităţile educaţiei; Conţinuturile generale ale educaţiei; ,,Noile educaţii”-conţinuturi particulare ale educaţiei; Formele generale ale educaţiei; Contextul în care se realizează educaţia; Managementul sistemului de învăţământ şi Schimbarea sistemului de învăţământ). Capitolul 7 defineşte şi analizează: conceptual pedagogic de educaţie din perspective istorică şi axiomatică. Funcţiile, caracteristicile şi structura educaţiei, evidenţiind importanţa funcţiei centrale cu carater obiectiv, care vizează formarea-dezvoltarea personalităţii şi structura de funcţionare a activităţii de educaţie – un model conceptual în perspectiva paradigmei curriculumului. Capitolul 8 defineşte şi analizează conceptual pedagogic de finalitate a educaţiei, funcţiile şi structura finalităţilor, clasificarea finalităţilor realizată prioritar în funcţie de sfera de referinţă a acestora, finalităţile macrostructurale şi un model global şi deschis al finalităţilor ca fundament al proiectării curriculare a educaţiei/instruirii, angajat la toate nivelurile sistemului şi ale procesului de învăţământ. Capitolul 9 defineşte şi analizează conceptual pedagogic de conţinut general al învăţământului pe baza următoarelor criterii epistemice: valoarea general-umană reflectată; obiectivul general urmărit; obiectivele specivice realizabile în diferite forme de educaţie/instruire; conţinuturile particulare; metodologia specifică; principiile care legitimează eficienţa activităţii. Pe baza acestor criterii, definirea şi analiza conţinuturilor pedagogiei generale , determinate de valori umane fundamentale, exprimate în termini de: educaţie morală; educaţie intelectuală/ştiinţifică; educaţie aplicată/tehnologică; educaţie estetică şi educaţie fizică. Pe baza conţinuturilor generale ale educaţiei, construirea unui model conceptual din perspective paradigmei curriculumului. Capitolul 10 defineşte şi analizează ,,noile educaţii” în calitate de conţinuturi particulare determinate de problematica lumii contemporane generată de evoluţiile economiei, politicii, culturii comunităţii în societatea posmodernă. Relaţia dintre ,,noile educaţii” şi conţinuturile generale ale educaţiei precum şi integrarea ,,noilor educaţii” în curriculumul şcolar şi universitar. Capitolul 11 analizează problematica formelor generale ale educaţiei, complementară cu cea a conţinuturilor generale ale educaţiei. Capitolul 12 delimitează la nivel social şi defineşte drept concept pedagogic contextul educaţiei. O atenţie specială se acordă conceptului pedagogic fundamental de sistem de învăţământ, definit şi analizat în sens larg, în perspective evoluţiilor înregistrate în societatea postmodernă, în consens cu cerinţele paradigmei curriculumului. Capitolul 13 continuă analiza sistemului de învăţământ din perspective structurii sale de conducere, care evaluează calitativ prin adoptarea modelului managerial, afirmat în societatea postmodernă. Capitolul 14 analizează modul în care are loc schimbarea la nivelul sistemului de învăţământ. Se defineşte conceptul pedagogic de schimbare în educaţie, precum şi reforma educaţiei-schimbare superioară la nivelul sistemului de învăţământ. În concluzie cele 8 capitole definesc şi analizează, din perspective paradigmei curriculumului, următoarele concepte pedagogice fundamentale, aflate la baza demersului epistemic al tuturor ştiinţelor educaţiei: educaţia, funcţiile educaţiei, structura educaţiei, finalităţile educaţiei, conţinuturile generale ale educaţiei (cu deschidere spre ,,noile educaţii”), formele generale ale educaţiei, sistemul de educaţie, sistemul de învăţământ, procesul de învăţământ, managementul educaţiei, formele educaţiei.
Partea a treia a cărţii se intitulează ,,Direcţiile de evoluţie a educaţiei” şi este compusă din capitolele 15-18 (Evoluţia educaţiei din perspective paradigmei curriculumului; Educaţia permanentă; Autoeducaţia şi Valorificarea deplină a educabilităţii). Capitolul 15 evidenţiază direcţia fundamentală de evoluţie a educaţiei în contextual afirmării depline a paradigmei curriculumului în calitate de model exemplar de abordare a teoriei în pedagogia postmodernă. Capitolul 16 analizează o direcţie principală de evoluţie a educaţiei postmoderne, care contribuie la atingerea unui studio superior de dezvoltare a paradigmei curriculumului. Sunt evidenţiate fundamentele educaţiei permanente precum şi avansarea unei strategii a educaţiei permanente, construită la nivelul unui model prospective. Capitolul 17 analizează o a doua direcţie principală de evoluţie a educaţiei postmoderne, dependentă de educaţia permanentă în contextual paradigmei curriculumului.problemele puse în dezbatere vizează premisele autoeducaţiei, elaborarea conceptului pedagogic de autoeducaţie şi avansarea unei metodologii de proiectare şi realizare a autoeducaţiei. Capitolul 18 analizează cea de a treia direcţie de evoluţie a educaţiei angajate din perspective paradigmei curriculumului, referitoare la valorificarea deplină a educabilităţii. Problematica avută în vedere urmăreşte definirea conceptului pedagogic de educabilitate şi a factorilor educabilităţii: ereditatea, mediul, educaţia. În concluzie cele 4 capitole identifică şi analizează direcţiile principale de evaluare a educaţiei, determinate pedagogic în contextual afirmării modelului cultural al societăţii postindustriale informaţionale, bazate pe cunoaştere. Acest model confirmă inportanţa paradigmei curriculumului, necesitatea valorificării sale la toate nivelurile sistemice şi ale procesului de învăţământ.